si a plecat.si-a adunat bucatele de suflet de pe jos.si a plecat.privea la drumul din fata ei.lung si pustiu.chiar trebuia sa porneasca singura in aceasta calatorie?unde erau cei care ii atinsesera pielea inghetata cu raze de soare si caldura?unde erau acele fapte si promisiuni?unde erau acei prieteni adevarati?stia raspunsul dar nu vroia sa il spuna cu voce tare.era prea dureros.privea din nou la drumul din fata ei.nu e timp de pierdut.piatra pe care se asezase era rece si murdara.”Nu e timp de pierdut.”
un pas.
“poate ca este si vina mea”
un alt pas.
“poate ca trebuia sa am mai putina incredere.”
doi pasi.
“oare o sa mai pot avea incredere in cineva?”
un pas inapoi.
“oare totul este la fel de schimbator?”
un pas timid spre dreapta.apoi inca 4 pasi pana pe marginea drumului.
“oare durerea o sa dispara?”
trei pasi pe loc in iarba uda.
“cu siguranta.intr-un final…”
doi pasi hotarati.apoi inca doi si inca doi…
“totul este trecator.”
o fuga nebuna spre necunoscut.
…
