realitate

pluteam.dar am cazut.m-am izbit cu inima de asfalt si s-a spart in sute de bucati.
de ce visele si sperantele nu sunt de ajuns? de ce totul e in zadar?
as vrea ochii sa mi se intunece si simturile sa se stinga unul cate unul.in amorteala si nestiinta sa traiesc.
as vrea sufletul sa imi inghete,la fel ca lacrimile nestiute de nimeni.
si cate lacrimi sa mai curga?si cate tipete de durere sa mai suporte perna,noaptea, cand toata lumea doarme?
de ce nu exista basme?totul sa fie bine, totul sa se rezolve in final?
urasc realitatea.o urasc asa cum urasc momentul in care am alunecat mai mult decat trebuia.asa cum ma urasc pe mine ca mi-am permis sa visez si sa iubesc si sa sper.de ce am permis sarutului tau sa ajunga mai departe decat pielea mea?
desi stiam ca e totul doar un vis frumos…
imi e teama de mine si de nebunia mea.imi e teama de felul in care agonia asta ma va distruge.imi e teama de clipa aceea.
de ce nu iti pot da drumul?si de ce nu ma pot indeparta de tine?
am ajuns sa iubesc chinul asta doar pentru ca e din cauza ta.m-am transformat intr-un dependent de cocaina.iar cocaina mea esti tu.
de ce nu imi pot explica faptul ca nimic nu are sens daca nu e legat de tine?in ce moment a devenit totul alb si negru?
DE CE nu poate fii altfel?!
in cate feluri as putea zbura…